Amintiri

 De data asta m-am gandit sa vin cu ceva mai amuzant[din punctul meu de vedere] de cat celelalte postari.M-am gandit cat de repede trece timpul si cate amintiri am adunat.Am inceput sa-mi aduc aminte tot felul de lucruri placute care le-am facut de-a lungul timpului.

  

 Si incepem:

• Am fost udata pana la piele, eu purtand un tricou alb si puutiin cam transparent[nu va imaginati cat de prost ma simteam mai ales ca era si un baiat cu noi].
• Cand aveam 3 ani, eu si cea mai buna prietena a mea, vorbeam cu fantana.
• M-am dat cu sacul pe o saltea pusa in plan inclinat in casa.
• Am cautat un ciob in tocanita timp de o ora, langa soba, afara fiind 36 de grade.
• La sanius,am aterizat intr-o balega de toata frumusetea;
• Acum 3 ani era sa fiu calcata de un tren[nu stiu de ce,dar ma amuza teribil faza asta];
• Anul asta am reinvatat sa ma dau cu bicicleta si am cazut in sant de 2 ori in aceiasi zii.Prima data am cazut intr-un sant si am zburat peste ea,iar a 2-a oara am sarit de bunavoie in sant cu tot cu bicicleta ca sa ocolesc o masina, care oricum ma ocolea dar euu...;
• Cand am dormit prima data la prietena mea,am povestit despre filme de groaza,si nu am mai dormit toata noaptea din cauza ca ne imaginam tot felul de lucruri;
• In seara de Revelion,mi s-a parut ca vad un om care era de mult mort.Am lasat totul si am fugit in casa zbierand.
• Am vopsit un caine cu oja rosie a mamei[aveam doar 4 ani]
• Eu de regula mai vorbesc in somn,si cand sa ma trezeasca mama sa-mi dea medicamentele am spus"Da' mai lasa-ma dracului!!".Defapt ma ratoiam a o colega care ma enerva[in vis].
• Am ras timp de 2 ore cu cea mai buna prietena a mea doar din simplu fapt ca am spus "Hopa popa".Ce-o fi fost amuzant,nu stiu:))
• Am lasat-o pe Dana atarnata pe "chestia rotunda de beton pe care poti sa torturezi oamenii"[o citez] timp de 5 minute.[Scuzeee!!]
• La gradinita am fost ceruta in casatorie de un coleg.Reactia mea? Am inceput sa plang si i-am dat cu buchetul de ghiocei[adusi special pentru mine] in cap.Nu am mai vorbit cu nimeni toata ziua.
• Am fost plimbata intr-un carut de mana prin tot satul.
• Tot la gradinita,mi-am incurcat ghiozdanul cu o alta colega,dar i-am spus doamne educatoare numai dupa ce i-am mancat pachetul.

• Anul trecut,dupa o actiune a scolii,am mers in baie sa imi schimb tricoul.Din pacate o colega a fugit cu ambele tricouri iar eu am ramas in bustiera in baia scolii.Am fost salvata de o colega care ajunsese intamplator pe acolo.

Ei,si cam atat.Sunt mult mai multe dar acum nu mi le mai aduc aminte.Sper doar ca nu v-am plictisit cu amintirile mele,dar se intampla foarte des sa ma pierd in paharul meu cu melancolie si sa ii molipsesc pe ceilalti.

Esti gata sa pariezi totul?

   Esti gata sa pariezi totul pentru ca sentimentele tale sa fie postate in fata unei persoane care poate sa nu dea 2 bani pe ele?Esti gata sa risti si putinul pe care il ai si sa fii capabil sa suporti durerea in caz daca iti este dat sa pierzi?

   E o intrebare care mi-am puso de nenumarate ori si la care nu gasesc un raspuns.Poate ca ar trebuii sa fac asta ca sa aflu ceva,dar nu cred ca sunt pregatita.Mi-e frica de necunoscut si in acelasi timp consider ca sunt egoista.Nu-mi place sa recunosc asta dar asa este.As vrea sa fac ceva,dar mie frica,pentru ca singura care are de pierdut sunt eu.Ma gandesc, cat mi-ar lua sa imi vindec ranile?Cat mi-ar lua sa uit totul?

    Mai am momente in care dau semne ca as vrea sa spun ceva,dar mereu las garda jos.Sunt unele momente in care curajul imi cuprinde inima si o indeamna sa spuna ce simte,dar,intodeauna renunt.

      E enervant atunci cand esti la un pas sa realizezi ceva,o schimbare,si   nesiguranta [sau frica,nu stiu care din ele] te tin legat si oricat ai striga de tare, sa se poata auzi ce simti,sunetele nu parasesc camera sufletului tau,si ramane ecoul care se aude la nesfarsit si care te raneste in fiecare moment in care iti aduci aminte de pasul amanat.

     Situatia poate fii usor asemanata cu clasicul joc de poker.Poti sa pariezi totul si sa ai 2 alternative : fie castigi si nu regreti nimic,fie pierzi totul intr-o secunda.E totul in mainile tale...

[Nu stiu daca am experienta necesara sa pariez si putinul pe care il am.Dar o sa las timpul sa imi dezvaluie mai multe, ca sa stiu daca are rost sau nu.Poate, cine stie, nici nu va fii nevoie,si printr-o minune totul este ca inainte,doar ca eu nu mai vad.]

Ce inseamna prietenie...

 Pentru ca nu am avut nicio idee despre ce sa scriu, m-am gandit la faptul ca anul acesta am implinit 12 ani de prietenie cu Dana,asa ca m-am gandit sa dedic aceasta "editie" -ca sa-i spun asa- prieteniei.

     Prietenia inseamna sa ai alaturi o persoana care sa te inteleaga,sa te ridice atunci cand esti la pamant,sa te accepte asa cum esti.Nu multi au norocul sa intalneasca asa ceva,pentru ca ,prietenia adevarata este un lucru destul de rar in ziele noastre.O prietenie presupune dedicare,timp si mai ales respect.E reteta unei prietenii de durata.Faptul ca esti sincer cu prietenii tai este un lucru de admirat,bineinteles, atat timp cat nu spunem ceva care ii poate rani.

    Un prieten este ca o doza de incredere care iti este administrata atunci cand ai mai mare nevoie.E ceva indispensabil vietii noastre,chiar daca unii au impresia ca se poate si fara ei.Gresit! Adevarul este ca nu! Si pana si acei oameni recunosc intr-un sfarsit ca viata e pustie fara ei.

    Gandeste-te pentru o secunda cum ar fi viata fara ei....Ai fi ca o carte goala.Nu ai avea o poveste,amintiri,ganduri...nu ai avea nimic.Cum ar fi daca,in mijlocul noptii,cand esti ingropat in ganduri si nu poti sa dormi,sa nu ai pe cine suna si sa-i spui ce ai pe suflet?Ai aduna durere,stres si ganduri in suflet pana cand,inevitabil,ai sa plangi singur,ai sa ajungi sa vorbesti singur,jucand astfel in acelasi timp si rolul prietenului.Dar tot degeaba daca nu-i simti prezenta,daca nu-i simti mangaierea care alina orice durere indiferent de provenienta ei.

    La randul meu am prieteni foarte apropiati,pe care-i iubesc,si pe care-i pretuiesc.Fac tot posibilul sa ii tin aproape de mine,dar oricat as incerca,unii se indeparteaza singuri fara ca eu sa pot riposta.Asta e,poate mi-a fost menit sa vad cum tot pleaca....

.......

 Toamna...cel mai urat,ploios si mohorat anotimp din an.E anotimpul melancoliei,a tristetii.....

Ma gandeam la unii oameni,care poarta mereu acest anotimp in suflet.Imi imaginez doar cat de pustie e viata lor,cat de chinuitoare poate fi o singura zii din viata lor.Sunt oameni care traiesc din trecut.Un trecut frumos,un trecu fericit,un trecut in care primavara era prezenta in fiecare moment in sufletele lor,sfarsit din pacate in eterna toamna....

 Dar de ce nu gasesc puterea sa treaca peste asta?De ce se tortureaza permanent cu acele frumoase amintiri dar in acelasi timp dureroase?De ce?De ce sa nu treci peste,la un alt nivel,si sa-ti aduci aminte cu placere de acele momente,nu sa constituie mereu o sursa de durere.E si normal sa oftezi cand iti aduci aminte de vremurile bune,petrecute alaturi de prietenii vechi,dar de ce sa traiesti numai din asta?Daca faci asta,nu ai cum sa readuci lucrurile la normal.Din pacate.....

   Amintirile sunt hrana pentru suflet,asa ca de ce sa nu ne facem cat mai multe?Poate ca totul a fost o lectie,din care am avut mult de invatat.,pentru ca in viata totul se intampla cu un scop.Nu stim care e acela,dar continuam sa luptam pentru el,si sa mergem prin vant si ploaie,sa induram pe tot timpul calatoriei pentru un lucru total necunoscut.Tot ce trebuie sa facem e sa fim tari si sa iesim mereu cu capul sus.

    Poate, candva,undeva o sa ne gasim locul unde apartinem si atunci toate amintirile si gandurile negre se vor transforma in cenusa.......

Am mai spus ca timpul trece repede?

Da! Timpul trece extrem de repede.O zii e ca o secunda iar la sfarsitul ei,nici nu stii ce ai facut.Treci prin viata si vezi atatea lucruri,dar niciodata aceleasi...

    Timpul schimba...fie ca vorbim de persoane,situatii,prietenii,caractere sau chiar de propria persoana.Si nu intodeauna e bine faptul ca oamenii se schimba,pentru ca poate ai tu de pierdut.Te schimbi de la o luna la alta,iar intr-un an te schimbi extrem de mult.Si nu as spune asta daca nu as fi simtit-o pe pielea mea.

   Si fie vorba intre noi,timpul e un dusman,poate cel mai de temut dusman al vietii.Chair el,timpul,ne-a despartit de cea mai frumoasa si pura perioada din viata noastra :copilaria!

   Ce n-as da sa mai fiu copilul de odinioara,cel care nu tinea cont de trecerea timpului,copilul pentru care faptul ca a pierdut un prieten de joaca, nu constituia un lucru exagerat de grav.Intodeauna existau altii si altii...

   Binenteles ca nu sunt un adult,poate nici adolescent,dar nu mai sunt copil.Desi,il tin in mine,si ii dau drumul atunci cand mie greu.E remediul meu impotriva ranilor...

   As da orice sa primesc macar o secunda in care sa fiu indiferenta,pentru ca oricat as incerca nu pot... 

  

Mii de regrete...

    Nu sunt genul de persoana care sa spuna ca nu are regrete si ca in viata a facut totul ca la carte.Ba din potriva,am multe lucruri care le regret....

     Si stii care e cel mai mare regret??.........Ca nu am stiut sa pretuiesc cum trebuie unii prieteni,Chiar daca stiam foarte bine ca tin la ei,nu stiam sa arat ceea ce simt.Imi spuneam  "De data asta nu am facut-o!Dar data viitoare cu siguranta... " si tot asa pana cand  m-am uitat langa mine si ei nu mai erau.Ca orice om am avut sperante,era si normal sa-mi doresc ca acea prietenie sa dureze cat mai mult,dar nu luasem in calcul posibilitatea pierderii..

    Am ignorat un lucru vital,iar acum, sunt aici dar nimeni nu ma vede...