M-am săturat de toamnă şi m-am săturat să îmi răpească lucruri.M-am săturat să mă întreb : de ce oare toamna se termină tot?De ce toate pălesc odată cu căldura veri?De ce îţi lasă răni pe care le biciuie cu frigul si cu ploile sale reci?Oare de ce e atât de rea?
Ce căldură să găsesc în amintirile lăsate pe drumul pustiu şi plin de frunze,când tot ce fac e să-mi întărească golul.Oare are rost să mă străduiesc,sau să mă las pradă aşa uşor melancoliei?Oare chiar pot să găsesc doar partea bună a lucrurilor fără să mai las să se infiltreze pic de durere?Să zâmbesc doar,să umplu golul,să privesc înainte.
Off,şi unde mai las faptul că nu sunt o persoană de încredere? Că m-am dezamăgit pe mine însămi?Ar fi chiar prostesc din partea mea să număr dăţile în care mi-am propus să privesc doar înainte ,iar înapoi doar cu fericire.Nu de alta,dar sunt atât de multe,încât scurta mea memorie,nu le ţine minte pe toate.
Dar fie.În atâtea lucruri de făcut,încă mai găsesc loc si pentru ghiveciul ăsta de sentimente negre şi prea urîte pentru vârsta mea.Fiecare vârstă cu problemele ei.O să mă râd peste ani de proasta mea organizare a timpului.Timp pierdut pe sentimente trecătoare.Oare?
Eu mă gandesc serios sa înlătur perdeaua,şi să las soarele să pătrundă în cămăruţa mea numită suflet.
Degeaba strig ,plâng ,mă chinui.Degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu