Puterea cuvântului

           Ne naştem necuvâtători.Creştem alături de cuvântători şi învăţăm tainele cuvântării.Toată lumea este atât de  încântată atunci când reuşeşti să rosteşti cuvintele de bază ale vieţii,acele cuvinte pline de iubire neconditionată şi pură “Mama” şi “Tata”.

            Cum e normal,cu cât înaintăm în ani vocabularul nostru se lărgeşte şi începe a cuprinde mai mulţi termeni care variază : de la termeni obişnuiţi,la termeni medicali,psihologici sau termeni  din alte domenii .Cuvintele ne devin ajutoare.Ne ajută să ne spunem părerea, să spunem că iubim, să ştergem o lacrimă, să aducem un zâmbet pe un chip trist ,să lăudăm ce se cuvine , să potolim o furtună interioară.Dar-pentru ca întotdeauna există un dar-cuvintele rănesc,cuvintele pornesc lacrimi,cuvintele jignesc,cuvintele descurajează.

            În fiecare cuvânt putem găsi un prieten.În fiecare cuvânt putem găsi un duşman.

Aşa că tragem concluzia că nici măcar în cuvinte nu ne putem încrede.Nu putem să ne punem bazele în ele,pentru că nu ştim dacă nu cumva ne vor trăda.Cuvintele sunt şirete.Aş spune că e în zadarn dacă tu le ţi închise într-o cuşcă,crezând că nu au nicio scăpare şi că totul e în siguranţă.Se strecoară.Poartă în ele o energie imensă ce le provoacă o răbufnire,deci, o evadare a lor.Şi atunci pornesc menite să rănească şi să aducă doar durere.

            Puterea cuvântului?

            Nedeterminată.