PARADIS PIERDUT
(Dor de
copilarie…)
Ni se tot spune ca trebuie sa incetam sa
ne mai consideram copii, sa ne revenim cat mai repede, e nevoie sa ne
maturizam, noi suntem generatia de maine, pe care toata lumea se bazeaza, ca
asteptarile de la noi sunt foarte mari, ca noi suntem salvarea, doar noi...asta
mi s-a parut afirmatia cea mai grava, mai impovaratoare. De ce atata
graba ?
Dacă
ar fi să definesc copilăria, aş defini-o printr-un singur cuvânt : PURITATE.Un
univers nemărginit,în care cuvântul “limită” nu există.Un univers în care
visele cresc si infloresc neîncetat, fără să se împiedice de vreun obstacol, de
vreo impotrivire.Un univers cu o folie protectoare in jurul sau, care ar
impiedica orice umbra de suparare ori de tristete sa patrunda.
Ochii copilăriei sunt mari, umezi si
senini, ca un cer invadat de curcubeu, lini si limpezi , ca un parau din campie,nu
au cunoscut lacrimile amare decât atunci când jucăria preferată s-a pierdut...Sufletul
ei e pur si limpede ca o dimineata de primavara, nu a cunoscut răutatea,nefericirea,indiferenta,dezamăgirea,
tristetea pe care un cuvant nelalocul lui le cuibareste in acest sufletel...
Tristeţea îşi face loc în gandurile ei
senine, doar când mama o cheamă în casă,obligând-o să lase lumea jocului în
urmă.Dar se retrage încet în casă,zâmbind.Mâine se va reîntoarce în lumea ei.Dezamăgirea?Doar
atunci când partenerii de joacă au plecat cu alţii.Nefericire?Doar atunci când
afară plouă şi nu poate să alerge şi să ţopăie alături de micii ei
camarazi.Răutate?Doar atunci când prietena sa refuză să imparta jucariile si
portocala cu ea, sa-i impartaseasca din gandurile ei.
Ce lucruri puerile, vor spune unii!Ce
lucruri simple şi frumoase vor zice altii!Ce ani bogati si frumoşi!De ce sa se
sfarseasca atunci cand vrea neaparat cineva ?
Spune-mi!Nu îţi surâd ochii de
fericire atunci când vezi copii zburdând ca iezii,neîncetat,neostenit?Nu îţi doreşti măcar pentru o zi sa mai fii şi tu ,din
nou, aşa?Fără grija zilei de mâine, fără grija anilor ce devin din ce în ce mai
grei? Desigur ca-ţi
doreşti!Dar consideri că eşti deja matur,şi toate aceste naivitati nu îşi mai
au rostul.Lumea ta e diferită, probleme te coplesesc, rosturi noi vin ca o
avalansa de neoprit peste copilul care vrei sa mai fii, timpul parca e scapat
de sub control, ieri eram colegi la gradinita, astazi suntem colegi de liceu,
maine cae va mai fi, oare?Aproape zilnic ni se spune ca nu mai suntem copii, ca
suntem adultii de maine, bla, bla, bla...
Dar sa nu încetam nicio secunda sa credem in copilarie, in
minutul acela magic, in care ingenuncheam langa patut, spunand prima rugaciune,
sub privirea ocrotitoare a unei bunici cu ochi de basm.Vom fi copii până când
inima noastră va înceta să bată.
Copilaria va rămîne singurul lucru
adevarat, care ne va face mereu sa zambim cu matura intelepciune si sincera
melancolie.
Doar priveşte în sufletul tău cu atenţie şi o
vei descoperi undeva,într-un colţişor, ascunsa, sfioasa, dar niciodata
pierduta...
Stiu ca am mai abordat o data aceasta tema,dar pur si simplu, e preferata mea!defapt,am scris asta mai demult,dar abia acum m-am hotarat sa-l scot la lumina[And I'm back,dupa o lunga perioada de pauza!]
