Dor de tot, dor de nimic, dor de tine, dor de noi, dor de liniste, dor de zile cu sens, dor de putin optimism. Am decis sa scriu despre dor, mai ales ca e un sentiment care il traim cu totii si il manifestam fata de niste persoane sau timpuri care au trecut prin viata noastra si ne-au lasat mii de lectii de viata, mii de amintiri frumoase si pline de sentimente ce iti bucura inima.
Vad dorul asta ca pe un mare gol, o mare prapastie ce iti acapareaza sufletul.E un lucru dureros si urat ,as zice.Lipsa celor dragi, incheierea unei etape frumoase din [scurta si umila] viata, ne fac sa simtim acest lucru.Eu il dispretuiesc din toata inima pentru durerea ce mi-o provoaca, pentru faptul ca atunci cand isi face aparitia ma goleste de orice zambet si imi da in schimb o durere pe care cuvintele pur si simplu nu au putere sa o descrie.Gandul ca nu ai sa mai vezi, sau sa nu stii pentru cat timp o sa duci lipsa persoanei/persoanelor, e pur si simplu atacat de mii si sute de ipoteze.Daca in final nu ai sa-i mai vezi?Daca te-au uitat?Daca niciodata nu o sa fie asa cum a fost?Si as putea continua cu sirul asta lung de intrebari retorice.In ciuda faptului ca dorul te-ar putea face sa uiti tot si sa te transformi intr-un ignorant al acelor timpul doar pentru ca doare, nu ma simt schimbata de el.Ci dinpotriva , ma face sa apreciez ce am avut si sa iubesc mult mai mult tot!Asa ca datorez totusi ceva dorului, si acel ceva fiind multumirea ca ma face [prin durerea ce mi-o daruieste] sa fiu buna cu altii, si sa-i ajut sa faca ce eu nu am avut timp, curaj sau vointa sa fac.As spune chiar ca e ceva omniprezent in vietile noastre, si cu toate astea...se poate fara el??
