Ne-am impotmolit viata in grijile de zi de zi,ne-am inecat zambetul cu vesti proaste, ne-am intristat ochii cu imaginile terorii ce ne inconjoara.Si am vrea sa evadam, sa plecam undeva departe de tot, undeva unde grijile sa dispara si sa fim constienti doar de lucrurile bune ce ni se intampla.Poate ca unii dintre noi s-ar gandi sa plece pe o insula indepartata,relativ scumpa, unde oamenii petrec fara sa tina cont de notiunea timpului.Dar eu ma gandesc la un sigur loc : acasa! Acest acasa pentru mine inseamna un sat destul de retras de care sunt foarte atasata :Romosel.Nu ma mir ca nu ati auzit de el, pentru ca asta e una dintre calitatile lui, e linistit si lipsit de evenimente innebunitoare.M-am gandit sa scriu de multe ori despre el, dar intotdeauna am avut altceva de facut.
Am copilarit acolo,am invat sa merg acolo, am rostit primele cuvinte acolo si am invatat sa respect.Si nu stiu daca e asta motivul care ma face sa ma simt asa de bine si asa de libera.Defiecare data cand ajung acolo ma eliberez de orice grija[ma rog, cam ce griji am putea avea la varsta asta] si uit ca au fost si lucruri neplacute.
Cred ca fiecare dintre noi avem un astfel de loc,un refugiu.Un coltisor doar al nostru in care intalnim pacea si linistea.
Imaginea satului suprinsa de undeva de pe un deal. A fost ziua in care am vazut pentru prima oara cat de frumoase sunt imprejurimile,si deasemenea prima zi in care am simtit teama de a nu a mai iesi din padure si prima zi in care aproape ne-am pierdut.
Nu mai trebuie sa spun cat ador inceputul de toamna acolo!
Iarna.Intr-o zi de sanius care s-a lasat cu vanatai.
Urmele sangerii lasate de un apus de soare intr-o zi friguroasa de Ianuarie [poza e facuta dupa ce m-am imprastiat pe jos : stare aeriana + gheata = durere infernala in zona fundului]
Si poate ca nu se intampla cine stie ce acolo, si nu am parte de lucruri palpitante, dar am parte de momente alaturi de cei dragi si de liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu